Milioane de dolari cheltuiți pentru Visa Waiver: o analiză critică
România a reușit să intre în programul Visa Waiver în 2025, un demers care a implicat cheltuieli semnificative din bugetul de stat. Peste 20 de milioane de dolari au fost alocați pentru acest obiectiv, în contextul în care guvernul a adoptat Hotărârea 77/2024, prin care instituțiile publice au fost obligate să suporte costurile aferente vizelor pentru angajații lor. Această decizie ridică numeroase întrebări privind oportunitatea și transparența utilizării fondurilor publice.
Cheltuieli masive și beneficii discutabile
În anul fiscal 2024, cetățenii români au depus aproape 80.600 de cereri de viză B1/B2, un număr dublu față de anul precedent. Cu toate acestea, taxa de viză, echivalentă cu aproximativ 850 de lei, a fost acoperită pentru angajați care, în unele cazuri, nici măcar nu intenționau să călătorească în Statele Unite. Ministerul Apărării Naționale a decontat peste 7,3 milioane de lei pentru 8.500 de solicitări, iar Ministerul Afacerilor Interne a suportat costuri de 15,45 milioane de lei pentru 18.106 angajați. În plus, toate instituțiile publice au fost implicate în acest proces, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la prioritățile bugetare.
Un succes cu prețuri ascunse
Deși includerea României în programul Visa Waiver este prezentată ca un succes diplomatic, costurile reale ale acestui demers par să fi fost trecute cu vederea. În timp ce oficialii guvernamentali subliniază beneficiile pentru cetățeni, impactul asupra bugetului public și lipsa unei analize detaliate a eficienței cheltuielilor nu pot fi ignorate. Este imperativ ca astfel de inițiative să fie evaluate din perspectiva cost-beneficiu, pentru a evita risipa resurselor publice.
Un precedent periculos
Decizia de a deconta cheltuielile pentru vize din bugetul public creează un precedent care poate fi considerat problematic. Într-un context în care fondurile publice sunt limitate, utilizarea acestora pentru a acoperi costuri individuale ridică întrebări legate de echitate și prioritizare. În loc să fie alocate pentru proiecte de interes general, aceste sume au fost direcționate către un scop care, deși important, ar fi trebuit să fie finanțat prin alte mijloace.
Concluzii
În timp ce includerea în programul Visa Waiver reprezintă un pas înainte pentru România, modul în care acest obiectiv a fost atins ridică numeroase semne de întrebare. Cheltuielile masive, lipsa de transparență și prioritizarea discutabilă a resurselor publice subliniază necesitatea unei analize mai riguroase a deciziilor guvernamentale. Este esențial ca astfel de inițiative să fie implementate cu respectarea principiilor de legalitate, eficiență și echitate, pentru a asigura un beneficiu real pentru cetățeni și pentru a evita risipa resurselor publice.
