Criza repetenției în facultățile din România: un semnal de alarmă pentru sistemul educațional
Învățământul superior din România traversează o perioadă de transformări profunde, însă această expansiune rapidă a numărului de facultăți, în special cele private, nu a fost însoțită de o creștere proporțională a succesului academic. Fenomenul repetenției devine tot mai frecvent, iar mulți studenți aleg să abandoneze parcursul educațional, refuzând să se prezinte la examene. Această situație ridică întrebări serioase despre calitatea și relevanța sistemului educațional actual.
Facultățile cu cele mai ridicate rate de repetenție
Există universități de prestigiu care mențin standarde academice ridicate, dar care, implicit, înregistrează și rate semnificative de repetenție. Printre cele mai exigente facultăți se numără Medicina, Politehnica, Dreptul și Arhitectura. Aceste domenii impun cerințe academice riguroase, iar studenții întâmpină dificultăți majore în a le respecta.
Facultățile de Medicină, de exemplu, se remarcă prin volumul mare de informații pe care studenții trebuie să-l asimileze, de la anatomie la farmacologie. Standardele ridicate de promovare, unde nota minimă poate fi 6 sau 7, contribuie la ratele ridicate de repetenție. În plus, disciplinele precum biochimia sau fiziologia sunt recunoscute pentru dificultatea lor, iar presiunea examenului de rezidențiat amplifică stresul academic.
La Politehnică, programele tehnice, în special cele din domeniul ingineriei, sunt extrem de solicitante. Materii precum matematica avansată, fizica aplicată și programarea reprezintă obstacole majore pentru studenți. În mod similar, facultățile de Drept cer o înțelegere profundă a conceptelor juridice complexe, iar la Arhitectură, proiectele tehnice și examenele practice pun la încercare rezistența și creativitatea studenților.
Statistici alarmante în învățământul superior
Conform datelor recente, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, rata de repetenție în anumite programe poate ajunge la 20-30%, în special în primii ani de studiu. Disciplinele fundamentale, precum Anatomia și Biochimia, se dovedesc a fi deosebit de dificile, determinând mulți studenți să repete anul. Această tendință este similară și în alte centre universitare de prestigiu din țară.
Admiterea la facultățile de Medicină din România reflectă, de asemenea, un nivel ridicat de competiție. În 2024, mediile de admitere au variat semnificativ între universități. De exemplu, la Universitatea „Carol Davila” din București, ultima medie de admitere la Medicină Generală a fost de 8,50, iar 37 de candidați au obținut nota maximă de 10. Aceste cifre indică un standard ridicat, dar și o presiune considerabilă asupra studenților.
Impactul asupra studenților și sistemului educațional
Fenomenul repetenției nu afectează doar studenții, ci și întregul sistem educațional. Abandonul școlar și eșecul academic subminează eforturile de a forma specialiști competenți în domenii esențiale. În plus, presiunea psihologică resimțită de studenți poate avea consecințe grave asupra sănătății lor mentale și emoționale.
Criticii sistemului educațional subliniază că lipsa unei adaptări a curriculei la nevoile actuale ale pieței muncii și insuficiența resurselor educaționale contribuie la această criză. În același timp, standardele academice ridicate, deși necesare, trebuie să fie însoțite de sprijin adecvat pentru studenți, pentru a preveni eșecul masiv.
Concluzii și perspective
Problema repetenției în facultățile din România reprezintă un semnal de alarmă care nu poate fi ignorat. Este imperativ ca autoritățile și instituțiile de învățământ superior să colaboreze pentru a identifica soluții viabile. Investițiile în resurse educaționale, consilierea academică și adaptarea programelor de studiu la cerințele actuale sunt pași esențiali pentru a îmbunătăți situația. În lipsa unor măsuri concrete, viitorul învățământului superior riscă să fie marcat de ineficiență și pierderi semnificative de potențial uman.
