Falimentul turismului românesc: o criză profundă și ignorată
Analistul economic Adrian Negrescu a lansat un avertisment dur asupra stării dezastruoase în care se află turismul românesc. Conform acestuia, cifrele comparative cu Bulgaria evidențiază prăbușirea acestui sector vital. În timp ce România a atras doar 2,1 milioane de turiști anul trecut, Bulgaria a reușit să atragă 13 milioane, o diferență colosală care subliniază eșecul strategic al autorităților române.
Problemele sunt multiple și bine cunoscute de decenii. Infrastructura hotelieră este învechită, iar cea de transport rămâne blocată în standardele anilor ’60. Serviciile turistice, în multe cazuri, sunt de o calitate îndoielnică, iar oferta de distracție pentru turiștii străini este aproape inexistentă. Litoralul românesc, cândva o atracție majoră, este acum o umbră a ceea ce a fost, cu plaje extinse fără o planificare urbanistică adecvată și cu servicii HORECA insuficiente sau inexistente.
Prizonieratul voucherelor de vacanță
Un alt aspect critic subliniat de Negrescu este dependența turismului românesc de voucherele de vacanță. Acestea, deși au susținut temporar mediul de afaceri, au generat efecte secundare grave: creșterea speculativă a prețurilor și menținerea unor servicii turistice de calitate slabă. În plus, aceste vouchere nu sunt utilizate strategic pentru a încuraja turismul în perioadele de extrasezon sau pentru a dezvolta zone turistice alternative, cum ar fi cele balneare.
Valea Prahovei, o zonă cu potențial turistic imens, este practic inaccesibilă pentru turiștii străini din cauza infrastructurii de transport precare. Traficul infernal și trenurile nesigure fac din această destinație o alegere imposibilă pentru vizitatorii din afara țării. În acest context, doar câteva hoteluri mențin standarde occidentale, dar acestea sunt excepții izolate într-un peisaj dominat de amatorism și lipsă de viziune.
O industrie în derivă
Turismul românesc, cândva o sursă de mândrie națională, este acum o industrie în derivă, trăind din amintirile glorioase ale anilor ’70-’80. Negrescu atrage atenția asupra amatorismului celor care conduc acest sector, evidențiind că lipsa de profesionalism și de strategie are consecințe directe asupra economiei naționale. În loc să fie un motor de creștere economică, turismul devine tot mai mult o afacere speculativă, marcată de evaziune fiscală și servicii de calitate îndoielnică.
În concluzie, situația turismului românesc necesită o intervenție urgentă și bine coordonată. Fără o strategie clară și fără investiții masive în infrastructură și servicii, acest sector va continua să fie un exemplu trist al incompetenței administrative și al lipsei de viziune pe termen lung.
