Campania Turciei pentru Combaterea Obezității
Turcia a lansat o inițiativă controversată, vizând cântărirea a 10 milioane de persoane în locuri publice, sub pretextul combaterii obezității. Această acțiune, denumită de unii „vânătoare de obezi”, a stârnit critici și ironii pe rețelele de socializare, fiind percepută ca o abordare ineficientă și umilitoare.
Contextul Obezității în Turcia
Obezitatea reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în Turcia, unde, conform Organizației Mondiale a Sănătății, o treime dintre adulți erau considerați obezi în 2023. Aceasta este cea mai ridicată rată din Europa, iar tendința a crescut constant din 1990, când doar o cincime dintre adulți erau afectați.
Detalii ale Campaniei
Ministrul turc al sănătății, Kemal Memisoglu, a anunțat că lucrătorii din domeniul sănătății vor măsura înălțimea, greutatea și indicele de masă corporală (IMC) al cetățenilor în piețe și la evenimente publice. Cei identificați ca fiind obezi vor fi îndrumați către dieteticieni, o măsură care, deși bine intenționată, ridică întrebări legate de eficiență și respectarea demnității umane.
Reacții și Critici
Criticile nu au întârziat să apară, iar mulți consideră că metoda aleasă de Ministerul Sănătății este insuficientă pentru a aborda o problemă atât de complexă. Medicii și experții în sănătate sugerează că educația timpurie și conștientizarea continuă sunt esențiale în combaterea obezității, mai degrabă decât măsurile punitive sau umilitoare.
Proiecte Viitoare și Provocări
Estimările OMS sugerează că, dacă nu se iau măsuri eficiente, până în 2030, jumătate dintre femei și o treime dintre bărbați din Turcia vor fi obezi. Aceasta va duce la o creștere a bolilor cardiovasculare, diabetului și altor afecțiuni grave, punând o presiune suplimentară asupra sistemului de sănătate.
Concluzie
Campania de cântărire a populației, deși bine intenționată, este un exemplu de abordare superficială a unei probleme complexe. Este esențial ca autoritățile să dezvolte strategii integrate care să implice educația și sprijinul comunității, în loc să se concentreze pe măsuri care pot fi percepute ca stigmatizante.
