În căutarea responsabilității pierdute
Într-o societate în care responsabilitatea pare a fi un concept tot mai străin, ne confruntăm cu o întrebare esențială: cui îi încredințăm viitorul nostru? Cine va suporta consecințele deciziilor luate în numele nostru, când cei care ar trebui să o facă par să se ascundă în confortul lor personal?
Prezența absentă a liderilor
Este o întrebare pe care o punem cu toții, mai ales într-un context în care liderii noștri par mai preocupați de interesele lor decât de cele ale poporului pe care ar trebui să îl reprezinte. „Liviule, Liviule, pe noi cui ne lași?” – este un ecou al disperării, un strigăt către conștiința celui care ar trebui să fie la cârma destinelor noastre.
Un strigăt către conștiință
Este un strigăt către conștiință, către responsabilitate, către datoria pe care o avem toți față de semenii noștri. Este un strigăt către liderii noștri să își asume rolul pe care l-au acceptat, să își îndeplinească promisiunile pe care le-au făcut și să își onoreze angajamentele pe care le-au luat în fața noastră.
Un strigăt către acțiune
Este un strigăt către acțiune, către implicare, către asumarea responsabilității pentru viitorul nostru. Este un strigăt către liderii noștri să nu ne lase în voia sorții, să nu ne abandoneze în fața incertitudinii și a nesiguranței. Este un strigăt către ei să ne protejeze, să ne apere și să ne reprezinte cu demnitate și onoare.
Un strigăt către speranță
Și, în final, este un strigăt către speranță. Speranța că liderii noștri vor asculta, că vor înțelege, că vor acționa. Speranța că nu vom fi lăsați să ne descurcăm singuri, că nu vom fi abandonați în fața provocărilor și a dificultăților. Speranța că vom avea parte de o conducere responsabilă, de o reprezentare demnă și de un viitor mai bun.
Sursa: oradeastiri.ro
